Progresul Pecica obține o victorie clară și își asigură menținerea în Liga a III-a!

Progresul Pecica a disputat ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon cu o victorie clară și meritată, scor 4-0, împotriva formației ACS CIL Blaj, în etapa a 6-a a play-out-ului Seriei 7 din Liga a III-a.

Băieții noștri au controlat partida în cea mai mare parte și au arătat determinare, organizare și eficiență în fața propriilor suporteri, într-un meci care dus și la îndeplinirea obiectivului: menținerea matematică în Liga a III-a și pentru sezonul următor.

Scorul a fost deschis în minutul 20, după o acțiune foarte bună construită în flancul stâng. Huc a pătruns și a centrat în careu, mingea a fost deviată de un fundaș advers, iar Răzvan Olăroiu a fost la locul potrivit pentru a împinge balonul în plasă din apropierea porții.

Înainte de pauză, Progresul și-a dublat avantajul. În minutul 40, după un corner executat de pe partea stângă, Samir Borcea a profitat de o respingere și a înscris din interiorul careului pentru 2-0.

Misiunea echipei noastre a devenit și mai ușoară după ce oaspeții au rămas în inferioritate numerică în urma unei eliminări.

În finalul jocului, Pecica a mai lovit de două ori. În minutul 86, Andrei Mura a pasat în dreapta pentru Cristian Grancea, care a finalizat precis din 12 metri. În prelungiri, același Mura a închis tabela după o cursă personală în partea dreaptă și o finalizare pe jos, stabilind scorul final, 4-0.

Progresul Pecica a început partida în formula: Trifon – Indreica, Bekono, Wild, Aldan – Borcea, Haloș, M. Rusu, Olăroiu – Huc, Mura. Pe parcurs au mai evoluat Stămorean, Grancea și Crainic.

Succesul obținut în fața celor de la CIL Blaj confirmă parcursul bun al echipei noastre din finalul sezonului și asigură matematic continuarea în Liga a III-a și în ediția următoare de campionat.

Hai, Progresul Pecica!


Sursă foto: Gabi Beres

Vezi mai mult