Progresul Pecica a cedat pe teren propriu, scor 1-2, în fața formației Unirea Sântana, după un meci în care a condus aproape până de final.
Băieții noștri au început bine partida și au reușit să deschidă scorul în minutul 38, când Samir Borcea a finalizat precis, după o fază rapidă de atac. La scurt timp, am avut o șansă uriașă de a ne dubla avantajul, însă Mura, scăpat singur cu portarul, nu a reușit să înscrie.
Am intrat la cabine in avantaj.
În repriza a doua, jocul a rămas disputat, însă finalul ne-a fost nefavorabil. Oaspeții au întors rezultatul prin două goluri marcate în minutele 79 și 82, stabilind scorul final.
Primul 11: Trifon – D. Călin, Wild, Aldan, Stămorean – Șiclovan, M. Rusu – Budihală, Borcea, Olăroiu – Mura.
Au mai intrat: Indreica, Crainic, Bozian și Grancea.
O înfrângere frustrantă, după un joc în care am fost în avantaj mare parte din timp, dar din care trebuie să învățăm pentru meciurile următoare.
